Ringdoc – Noutăți despre telemedicină din Romania

Convulsiile febrile – cauze, simptome și tratament

Conținut

Definiție: o criză de tip epileptic care survine la copil, ce asociază febra, poate fi unică sau se poate repeta de mai multe ori. Apare la copilul de peste o lună până la vârsta de 5 ani, rar până la 6 ani.

Convulsiile febrile sunt cele mai frecvente tulburări neurologice ale sugarilor și copiilor mici. Pentru mulți părinți, acestea sunt impresionante și pot fi motiv de panică și chiar au impresia că își pot pierde copiii.

Cum arată crizele?

Acestea sunt crize paroxistice , caracterizate prin contracții involuntare ale musculaturii striate (tonice, clonice, tonico-clonice sau hipoton), determinate de descărcări  anormale ale neuronilor corticali, asociate sau nu cu tulburări ale stării de conștiență, senzoriale  sau vegetative, percepute de bolnav sau de cei din jur. Părinții observa ca cel mic da ochii peste cap/privire fixa, se învinețește la guriță, le curge saliva, maxilarul este încleștat, se aude o respirație îngreunata – stertoroasa, sunt încordați, nu pot fi mobilizați,  tremura la nivelul întregului corp.

În majoritatea cazurilor, ele apar datorită unei patologii benigne și nu pun problem sau risc de a asocia epilepsie pe viitor.

După terminarea crizei părinții vor fi atenți dacă cel mic își reia activitatea, să fie atenți la mișcările mânuțelor si piciorușelor dacă sunt simetrice, dacă au tulburări de echilibru, dacă răspund la câteva întrebări uzuale. Aceste detalii vor fi necesare medicului neurolog pediatru pentru a putea stabili conduita terapeutică ulterioară. Într-adevăr ar fi de mare ajutor dacă părinții sau aparținătorii ar filma evenimentul, deși este greu de crezut că mai poți și filma în acele momente.

Este important de știut că o convulsie febrilă simplă cu durată scurtă nu pune în pericol viața copilului.

Tipuri de convulsii febrile

Sunt descrise două tipuri de crize – simple și complexe.

Crizele febrile simple apar datorita unei creșteri a temperaturii, > 38.5C, sub forma unei singure crize generalizate (privire fixa sau ochi dați peste cap, încordare, ‘’ tremor’’ la nivelul întregului corp), cu durata până în 15 min, cu revenire spontană (nu este nevoie de tratament și se opresc singure), fără alte deficite postcritice.

Crizele febrile complexe sunt prelungite, repetate, pe parcursul a 24 h, având semen de focalizare, cu deficit postcritic (‘’tremor’’ doar pe un hemicorp, sau la un singur membru, ulterior nu pot folosi adecvat membrele pentru o anumita perioada). Acestea sunt frecvent asociate celor cu suferința cerebrală anterioară (în majoritatea cazurilor fiind nevoie de tratamentul de urgență – Diazepam Desitin intra rectal).

Copilul trebuie investigat?

La majoritatea copiilor cu convulsii febrile nu sunt necesare investigații suplimentare, ci doar tratarea  infecției si combaterea febrei  cu  antipiretice. Efectuarea unei  Electroencefalograme (EEG) este necesară pentru convulsiile febrile complexe. Analiza de urină poate fi necesară la pacienții fără focare evidente de infecție.

EEG nu ar trebui recomandată de rutină la copilul cu convulsie febrilă simplă, deoarece:

  • nu prezice dacă bolnavul urmează să mai facă o nouă criza
  • anomaliile epileptiforme le putem întâlni si în populația generala, asta nu înseamnă că este ceva patologic
  • EEG poate avea un rol limitat în diagnosticul tulburărilor encefalopatice acute dacă un copil rămâne encefalopatic pentru mai mult timp decât în mod normal, ca urmare a unei convulsii febrile
  • poate fi si un factor de stres pentru părinți

Ce trebuie să facem în cazul apariției unei crize convulsive?

Trebuie știut faptul ca în momentul apariției unei convulsii pacientul trebuie așezat în poziție de siguranță – decubit lateral (într-o parte), eliberarea căilor respiratorii, monitorizarea acestuia, parametrilor vitali, cronometrarea crizei cat si filmarea dacă este posibil. Dacă criza este mai lungă de 2 minute, părinții primesc instrucțiuni pentru a administra Diazepam Desitin intra rectal cu doza corespunzătoare pacientului.

Ce tratament putem administra?

In cazul apariției unei crize mai lungi de 2-3 min părinții/aparținătorii primesc informații pentru a iniția tratamentul de urgență. Astăzi, pe piața din Romania exista mai multe tipuri de tratament, pentru cei mai mici fiind mai ușor de administrat intra rectal – Diazepam Desitin, dar pentru cei mai mari a apărut Midazolam / Buccolam ce se poate administra bucal (pacienții trebuie informați  asupra procedurii pentru a nu exista erori de administrare).

Ce facem la apariția febrei?

Când apare episodul febril, trebuie luate masurile corespunzătoare: dezbrăcarea pacientului, împachetări cu apa rece, administrare de antitermice în doza corespunzătoare, hidratare corespunzătoare și adresarea către un medic pediatru pentru a descoperi cauza febrei si a avea un diagnostic corespunzător.

Ce nu trebuie să facem când apare convulsia febrila?

Din popor, s-au propovăduit diferite acțiuni pentru a termina criza. Din păcate, sunt pacienți care vin mușcați de deget, pălmuiți sau chiar cu dinții rupți din cauză că aparținătorii încearcă să le „tragă limba”. Dacă pacientul este așezat în poziție de siguranță, mai sus exemplificata, este suficient. Dacă pacientul ar sta pe spate, atunci da, exista un risc… și anume de a bloca căile respiratorii (limba). Dacă pacientul este în decubit lateral, limba cade într-o parte, secrețiile salivare se scurg, dacă exista mâncare atunci aceasta va cădea între dantură și obraz.

O criza convulsivă nu se oprește dacă dăm palme pacientului! Criza se oprește singură, de la sine sau dacă este mai lunga de 2-3 minute se oprește cu tratamentul de urgență!

Vor fi repercusiuni asupra copilului după o convulsie febrilă?

Sunt studii făcute în acest sens ce arată că nu este influențată dezvoltarea lor psihosocială, inteligența sau memoria. Ba din contra unele studii arată că acei copilași care au avut convulsii febrile sunt mult mai perspicace la testele de inteligență (studiu efectuat în anul 2001 publicat în revista de neurologie). Sunt din ce în ce mai multe dovezi ca inteligența nu este afectată de convulsiile febrile.

Factori de risc pentru apariția convulsiilor febrile la copii

Factori de risc pentru aparitia convulsiilor febrile la copii

Dr. Mădălina Lascu
Medic specialist neurologie pediatrică

Mai multe resurse medicale

Tulburarea de personalitate evitantă este o afecțiune psihologică complexă, caracterizată printr-o temere intensă de evaluare...

Tulburarea de personalitate borderline (BPD – Borderline Personality Disorder) este o afecțiune psihiatrică complexă care...

Tulburările de personalitate reprezintă un grup de afecțiuni mentale complexe, caracterizate prin modele persistente de...

Vara este anotimpul în care ne bucurăm de soare și temperaturi ridicate. Expunerea la soare...

Scleroza Tuberoasă sau Boala Bourneville este o boala genetica autozomal dominantă cu expresie variabilă, care...

Vitaminele și mineralele sunt nutrienți esențiali pentru menținerea sănătății și bunăstării generale a organismului. Fiecare...